…..si daca e sa cunosc cele mai abisale inauntruri ale sinelui ca sa pot sa le simt cu impact major pe cele mai profunde…so be it….dar sa se intample mai repede…si sa nu dureze mult.
Sunt impacata ca fiecare coboras are un urcus ce-i urmeaza. Cred mult in maretia lucrurilor construite cu incredere, consistent si consecvent. Nu cred ca prietenia tine de timp sau loc ori ca simtirea e mai adevarata sau acutizata de lipsa prezentei. Tin la putinii si fascinantii oameni de care ma bucur mereu in sinea mea, fie ei departe sau prezenti zilnic.
Mi-e dor de cei ce imi pleaca si totodata ma bucur pentru curajul lor de a se indeparta.
Acum plec eu. Dincolo de mine. Acolo unde nu stiu cine si ce ma va identifica, insa stiu sigur ca daca ma ratacesc, am ochii prieteniei lor in care sa ma regasesc.
Plec. Revin cand mi-oi regasi bucuria zilei de azi si cand ziua de ieri e deja una mai putin buna decat cea ce urmeaza.
Astazi, ma enerveaza „maine”. Nu mai vreau sa il astept cu nici un fel de anticpare ori curiozitate. Vreau ASTAZI. EU.
Plec spre a-l gasi pe „azi”.
Iau cu mine cativa „ieri” sa-i pot presara pe drumul spre „eu” in cazul in care il ratacesc.
0 Răspunsuri to “ratacirea lui “azi””