Am tot dus dorul…un timp…intr-o nostalgie pe care incercam totodata sa o refuz….varstei de 17 ani…apoi am descoperit varsta de 26-27 cand, intr-o anticipare a ce urma…trairile erau extreme de intense iar transformarile interioare majore si dincolo de expectanta pe care stadiul de evolutie a anilor anteriori puteau sa o prevada intocmai.
Sunt aici. Dupa 29. Chiar si dupa un frightening 30. (noroc ca am fost distrasa, indepartata de mine insami cea de zi cu zi in momentul lui 30……”lucrurile care nu se intampla acasa….au o greutate mai mica asupra sufletului”…..contextul lor de infaptuire ramanand acolo unde au fost initiate).
Inca formulez zi de zi ceea ce simt si modul in care mintea si sufletul meu se suprapun pentru prima data intr-o mult asteptata sincronizare. Ceea ce traiesc, simt sau gandesc….inca se contureaza tot mai nuantat zi de zi. Savurez fiecare localizare emotionala ori rationala a trairilor mele pe care par sa o ating chiar si in treacat sau in care intarzii un gand mai mult decat m-as fi asteptat……..Inca formulez intru verbalizare.
lucrurile care nu se intampla acasa….au o greutate mai mica asupra sufletului” uau! deci asa se explica…