Cum se numeste asta?….
Uneori, eu insami( in spiritul unei multumiri de sine – exacerbate probabil) detectez un potential in indivizi din jurul meu….ma amuza si ma incanta diversitatea si mai ales, depistarea unor individualitati in toata diversitatea oarecum omogena a trasaturilor comune ale firii membrilor unui grup. Ma incanta si privesc, mai mult de la departare, cu ochiul curios de observator al personajului unei piese de teatru….am detectat ceva ce mi-a starnit intrucatva interesul pentru ulterioare manifestari, stau cumintica si observ. Probabil ca in sinea mea fac pariuri ca isi va respecta cu consecventa originalitatea ce o sesizasem initial doar ca si potential. Sunt oameni ce se integreaza perfect grupului anost in care au nimerit, insa fac diferenta si dau dinamica speciala prin simpla prezenta nonsalanta ori poate prin simpla reactie diferita, sustinuta de o profunzime aparte, cu totul distincta de ceea ce omogenizeaza grupul. Odata produsa aceasta sesizare in mine, sunt stapanita de curiozitate si avida de urmatoarele manifestari. Probabil ca e usor sa fie catalogat ca simt de observatie. Nimic iesit din comun. Doar ca ma roade…caut sa aflu detaliile manifestarii respectivei personalitati, ma fascineaza orice descoperire noua si cred ca cel mai mult simt multumire. Multumire ca exista inca astfel de personalitati si, nu pot sa nu subliniez, multumire ca pot inca tresari in fata lor si ca am puterea sa le detectez intr-o faza absolut incipienta de relationare.
Intrebam cum se numeste. Cum se numeste ceea ce simt atunci cand totusi am o stare de anxietate in fata alunecarii spre “obisnuit” a ceea ce depistasem ca si original? De ce ma agita?…Pana la urma vorbim de persoane absolut neutre, cu nici un fel de influenta asupra vietii mele (nimic mai mult decat ceea ce induce constatarea in sine a existentei lor si savurarea de la departare)….De ce imi pun sperantele de uimire in fata umanului in individualitati necunoascute mie, doar estimate, capabile sa ma frapeze prin manifestari subtil detectabile. Probabil freudian si absolut egocentric, ceea ce mi se intampla este ca imi pun speranta in faptul ca daca i-am cunoscut sunt eu insami cea imbogatita spiritual. Anxietatea apare mai ales atunci cand ei capituleaza ordinarului….omogenitatii…cand par sa isi piarda tusele distinctive. Atunci probabil ca tot ce simt….e o dezamagire majora a potentialului estimat. Am evaluat prost. Sau am crezut inca prea mult in individualitatea fascinanta a unor personaje de pe scena fugitiva a unei zile.
In antiteza…si din mare fericire….am ceva personalitati apropiate de sufletul meu, ce nu au contenit sa isi confirme nuantarile de originalitate si mai ales sa isi pastreze autenticitatea pentru care mi-as pune la bataie orice farama de energie sa o sustin, sa o tin intacta si sa ii asigur, cand au nevoie, ca nu e asta ceea ce ar trebui vreodata sa puna la indoiala la ei insisi. Chiar daca sunt departe, chiar daca unii au ales sa se indeparteze de mine intr-un fel sau altul, amprenta fascinanta a unei individualitati pregnante, uimitoare, energice si autentice o port cu mine cu drag si o parte din mine se defineste prin ceea ce devin in interactiunea cu ei.
In cele din urma, bine ca sunt acesti putini oameni prin ai caror ochi ma pot privi pe mine insami dincolo de ceea ce sunt perceputa poate intr-o perspectiva ordinara. Cred ca uit uneori cine sunt pentru ca uit sa imi amintesc cum ei au ales sa ramana in apropierea mea sufleteasca, dandu-mi astfel ocazia si mie sa raman in apropierea lor magulitoare.
0 Răspunsuri to “Individualitati”